cine suntem și viziunea noastră

Familia Pop, Dani și Lidia.

Suntem lucrători full time (cu normă întreagă) la o organizație misionară din Mediaş. Am venit aici (Lidia în 2006, Dani în 2008) deoarece am primit chemarea din partea Domnului de a merge în misiune în  C_H_I_N_A, iar acum suntem într-o perioadă în care ne pregătim pentru o plecare pe termen lung.

Viziunea

.

.

.

.

..

.

.

Aici la Mediaş suntem implicaţi în proiecte misionare, cum ar fi:

lucrare de alfabetizare cu copii de rromi dintr-o comunitate din apropiere bazei de misiune (în colaborare cu biserica penticostală Betel, Mediaş am început un proiect de  în care sunt incluşi în acest moment 7 copii). Am reusit ultimi doi ani să-i ducem şi în tabere de copii, iar pentru familiile lor am adus  “ajutoare”,  în special în perioada sărbătorilor (de iarnă sau de Paşte). Ne gândim în viitor să implicăm tot mai mult părinți în procesul de învățare deoarece, dacă aceștia nu-i încurajează pe copii să meargă la școală și să studieze ne luptăm cu morile de vânt. Pentru mai multe detalii citeste aici și aici.

lucrare de plantare de biserică – din septembrie 2010 suntem implicați într-o lucrare de plantare de biserică în orașul Dumbrăveni. Din luna aprilie a acestui an am început să avem program săptămânal în care predicăm Evanghelia, avem părtășie și îl cunoaștem pe Dumnezeu tot mai mult.

– lucrarea cu tinerii din biserica penticostala Dârlos – din ianuarie 2012 am fost chemati să preluăm lucrarea de tineret din biserica penticostala din Dârlos, o localitate la 7 km de Mediaș. În fiecare vineri avem întâlnire cu tinerii în care ne închinăm împreună, discutăm despre Dumnezeu și Împărăția Lui și avem activități prin care încercăm să-i provocăm petineri să se gândească la darurile pe care le-au primit de la Dumnezeu și cum ar putea să le folosească pentru a binecuvânta pe alții.

– echipa de conducere – suntem implicați și în conducerea bazei de misiune Tineri Pentru Misiune Mediaș ca parte din echipa de conducere din ianuarie 2011.

Advertisements

One thought on “cine suntem și viziunea noastră

  1. Cei ce doresc sa sprijine Lucrarea Domnului, pentru cei de
    Dincolo de gratii sau doresc o colaborare ne pot contacta la adresa de
    mai jos sau la unul din acele numere de telefon.
    Sa avem nevoie de sprijin în rugaciune dar si material sau financiar pentru a
    cumpara : plicuri postale, timbre postale, pixuri, coli Albe, Biblii,
    samd.
    Daca Cunoaşteţi persoane aflate in detentie ne puteti da
    detalii pentru o putea lua legatura cu aceea persoana!

    Siminiuc Iulian & Iudit
    Op. 1 CP. 12
    Simleul Silvaniei
    Sălaj

    Telefoane: 0731032723
    0766369326
    e-mail: iulian_ucenicii@yahoo.com
    uceniciidedincolodegratii.ning.com

    Domnul sa binecuvânteze Lucrarea SA

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s